În cadrul Zilelor Filmului Românesc la Chișinău, ediția II.
Joi, 20 octombrie, la ora 21:30.
DUBLU (2016), 101 min.
Regie: Catrinel Dănăiaţă
Scenariu: Alexandra Axinte, Andreea Borţun, Catrinel Dănăiaţă
Imagine: Pătru Păunescu
Distribuţie: Bogdan Dumitrache, Maria Dinulescu, Corina Moise, Andrei Mateiu
„Dublu” spune povestea lui George, un arhitect aproape de succes cu o relație aproape eșuată și o viață aproape sufocantă. Când viața e un continuu deadline, devii prizonierul propriei existențe.
„Dublu” este debutul regizoarei Catrinel Dănăiaţă. Filmul a fost prezentat la Festivalul de la Karlovy Vary, în competiția „East of the West”, secțiune dedicată regizorilor aflați la primul sau al doilea film. În cadrul acestei secţiuni sunt selectate producții din Europa Centrală și de Est, Balcani, Grecia, Turcia, dar și din țări ale fostului bloc sovietic.
Evadare din rutină
Este vizibilă şi, de ce nu, lăudabilă ambiţia lui Catrinel Dănăiaţă de a realiza cel puţin un film onest, fără stridenţe. Chiar dacă şi fără riscuri foarte mari. Naraţiunea caută să se extragă peisajului românesc – cel puţin celui consacrat de Noul Cinema, plasându-se mai curând într-un mediu aseptic, în care spaţiul (mai ales cel exterior) nu contează aproape deloc dramaturgic (putea fi filmat în orice ţară). Stilistic, „Dublu” se desprinde de realismul pur, încercând o apropiere de un cinema mainstream (adio planuri-secvenţă lungi sau dramatizare cât mai redusă!).
Protagonistul, George (jucat de Bogdan Dumitrache), este arhitect într-un cabinet de succes din Bucureşti. Prin el, spectatorul este invitat să pătrundă într-o lume de „upper midle class”, pentru care banii nu sunt o problemă şi în care apartamentele comuniste înghesuite lasă locul unor apartamente sau vile spaţioase şi mobilate modern (deşi în unele se regăsesc, asumat-nostalgic, câteva obiecte vintage).
George este într-o relaţie nu tocmai fericită cu Corina (Corina Moise). Fiecare trăieşte în propria casă luxoasă, deşi ea şi-ar dori să locuiască împreună. Viaţa plictisită şi aparent fără direcţie a protagonistului (la birou, şeful, interpretat de Dorian Boguţă, îl tot presează cu proiectele) este dată peste cap de întâlnirea, într-un club de noapte, cu o tipă atrăgătoare şi misterioasă, Alina (jucată de Maria Dinulescu, ce revine la filmul românesc, pe care îl părăsise inexplicabil acum câţiva pentru America).
Extrem de rapid, devine previzibil că „Dublu” se îndreaptă spre povestea unei obsesii venită pe fondul unei presupuse crize existenţiale. Atracţia şi pasiunea dintre George şi Alina (personaj construit la graniţa dintre realitate şi fantezie) sunt expediate puţin prea repede pentru a da o forţă reală dorinţei celor doi de a se revedea mai târziu – câteva săruturi adolescentine în toaleta clubului, după un „coup de foudre” în timpul unui dans filmat în ralanti pentru a se accentua importanţa momentului.
Catrinel Dănăiaţă foloseşte câteva instrumente-metaforă clasice, de manual. Pentru a sugera starea proastă a lui George şi a anticipa eventualul rău care ar putea apărea în viaţa sa, introduce secvenţe premonitorii în care protagonistul ba vede un păianjen, ba i se aşază pe maşină o cioară (simboluri prea la îndemână). Când se reîntâlnesc în cele din urmă, George şi Alina fug la mare, unde iubirea lor fulgerătoare se consumă printr-o partidă nocturnă de sex pe plajă.
Regizoarea mizează mult şi pe contraste. Întors în Târgovişte pentru a-şi revedea părinţii (jucaţi de Teo Corban şi Catrinel Dumitrescu), mama fiind bolnavă şi internată în spital, George se duce şi în apartamentul copilăriei. Aici, inevitabil, se revine la imageria Noului Cinema privind locuinţa la români, însă uşor caricaturizată: mobilă exagerat de veche (mai ales că părinţii nu sunt chiar bătrâni) şi obiecte dintr-o altă epocă (inclusiv anticele sticle de sifon). Iar pentru a sugera existenţa unei alte căi posibile pentru George, de care el pare a fugi, este introdus personajul verişoarei (Ştefania Samfira), deja mamă a doi copii – un alt element de contrast care îşi arată destul de transparent rolul în naraţiune, fără a deveni însă foarte supărător. „Dublu” este interesant pentru că se plasează undeva între Noul Cinema şi tentativele, în majoritate eşuate, de film de mare public, iar principalul reproş care i s-ar putea aduce lui Catrinel Dănăiaţă este doar că nu a îndrăznit mai mult.
[envira-gallery id="4092"]